Povestea unui cosmetician în construcții în Germania

Pe șantier, ca și în viață, trebuie să îți dai silința, să fii dispus să înveți

Grigore Ilari își câștigă existența departe de casă, lucrând în construcții. Este dulgher de meserie, iar de ceva vreme s-a specializat în cosmetică în șantier. El este unul dintre cei peste 700.000 de muncitori români care lucrează în construcții în afara țării (1). Povestea lui este reprezentativă pentru toți acești oameni, și totuși unică așa cum doar o viață de om poate fi.

Dl Ilari are 48 de ani și face parte din echipa RCBB Gruppe încă din perioada de început a companiei. A lucrat de-a lungul anilor pe mai multe dintre șantierele noastre din Germania. Acasă îl așteaptă soția și 2 fete, una la liceu, una la master. Le vede de sărbători și în vacanțe, o realitate comună pentru mulți muncitori români. Dar vorbește zilnic cu ele. Internetul și tehnologia îi ajută să se vadă des, chiar dacă nu sunt aproape.

Viața în Germania

Grigore Ilari a început să lucreze în construcții imediat după liceu. După ce a muncit aproape 20 de ani în construcții în România, dintre care 11 la aceeași firmă, a decis să își încerce norocul în Germania. „Lucrez în străinătate din 2014”, povestește el, amintindu-și momentul plecării ca și cum ar fi fost ieri. „Firma la care lucram avea nevoie de oameni în Germania. La un moment dat a venit inginerul de pe șantier, m-a întrebat dacă vreau să plec. Am avut 2 zile la dispoziție să îmi fac bagajele”.

Între timp, a învățat să vorbească în germană suficient cât să se descurce în viața de zi cu zi, dar mai ales pe șantier cu reprezentanții companiilor partenere: „Sunt apreciat și respectat. La fel cum sunt apreciat și respectat de RCBB, așa sunt apreciat și respectat și de partea nemțească. Le place că înțeleg ce îmi zic așa că știu ce trebuie să fac. Asta îi face să fie mulțumiți”, spune dl Ilari.

Contează foarte mult lucrul acesta. Contează cât de bună e colaborarea cu firma nemțească, cu firma românească, cu familia. La urma urmei, suntem cu toții aici pentru familie, pentru copii.”

Cosmeticienii, ultima mână de lucru din șantier

Fiecare meserie e importantă în ecuația șantierului. Cosmeticienii sunt oamenii nevăzuți. Munca lor începe după ce se termină munca celorlalți. Ei sunt cei care repară orice greșeală apărută și se asigură că readuc lucrarea la plan. Adesea, sunt ultima parte a echipei care părăsește șantierul înainte de predarea către beneficiar:

Dl Ilari explică: „Practic, facem toate reparațiile acolo unde s-a greșit. Se taie, se sparge, se șlefuiește, se cosmetizează pentru ca la final să fie așa cum îi place firmei germane. Lăsăm lucrarea așa cum trebuia să iasă din prima, dar din diverse motive nu s-a întâmplat.”

Fiecare zi vine cu noi provocări, dar dl. Ilari și colegii săi reușesc să aducă lucrările la standardele cerute de clienți. Relațiile cu colegii și cu șefii de șantier sunt esențiale pentru buna desfășurare a lucrărilor, iar respectul reciproc este un factor cheie în această meserie.

Respect și apreciere, motoarele satisfacției profesionale

Să lucrezi în construcții nu este ușor, dar poate fi frumos și mulțumitor. Dl Ilari își găsește satisfacția în respectul câștigat prin munca sa și în siguranța financiară oferită familiei. „Aprecierea mă motivează. Indiferent că lucrez ca cosmetician sau ca dulgher, mă bucură faptul că sunt apreciat și de colegi, și de șefi, și de colegii nemți, indiferent cu cine aș lucra.

Sunt mulțumit sufletește cand văd că fac o treabă bună și mai ales cînd reușesc să ajut și câte un coleg, chiar și atunci când poate nu vrea să fie ajutat. Am mai îndrumat colegi, chiar și în cosmetică. Am învățat și eu, la rândul meu, de la alții. În plus, pe șantier, când e nevoie de mână de ajutor, nu numai la cosmetică, la orice, dacă pot să fac, fac”, spune dl Ilari.

Pe de altă parte, cel mai greu când vine vorba de munca sa nu este să spargă ori să repare, ci să lucreze alături de oameni care sunt „un pic aerieni cu viața”, arată dl. Ilari: „Deși poate lucrează și își dau silința în șantier, câteodață sunt dezinteresați și uită de colegialitate și respect față de colegi, de șefi. Trebuie un pic aduși cu picioarele pe pământ, să își amintească cu ce se mănâncă șantierul și munca.”

Rugat să explice, dl Ilari completează: „ La final de zi, e vorba de respect și să îți dai silința. Nu știu de unde mi s-a implantat în cap ideea asta, de la bunici, de la părinți, din experiența de muncă și de viață. Trebuie să îți dai un pic silința, să fii deschis să înveți mai multe, nu doar în șantier, ci oriunde.

Nu toți sunt dispuși să învețe nici în viața de zi cu zi, nici în șantier. Unii oameni spun: dă-i să treaca, dă-i să meargă, dă-i să facem același lucru. Ori chiar dacă în constructii faci uneori o muncă repetitivă, nu trebuie să o faci robotizat. Dacă putem moderniza, dacă putem să facem munca să fie mai ușoară, nu e păcat să nu o facem?”

Provocările muncii departe de casă

Să fii departe de casă și de familie este greu pentru oricine. „La început a fost mai greu, și pentru mine dar și pentru soție, care a rămas acasă să se ocupe de fete. Cu timpul ne-am învățat. Ce să facem? Trebuie să ne adaptăm mediului, situației din țară, salariilor de acolo, nevoilor.

Circa 3.7 milioane de români lucrează în străinătate, în diferite domenii, potrivit datelor oficiale. Estimarile neoficiale vorbesc de 5 milioane de suflete. (2)  Majoritatea au plecat din motive similare. Mulți dintre ei au acasă familii – soții, copii, părinți – cărora le trimit lunar bani.

De departe, dl Ilari se gândește la fetele lui: „Sfatul meu pentru ele este, în primul rând, să nu uite de unde au plecat, să nu uite de țară, să nu uite de părinți, și mai ales să nu uite credința în Dumnezeu. Pentru mine, credința în Dumnezeu a contat și contează foarte mult.”

Note:

  1. Date conform unui studiu realizat în 2023 de către Federația Patroatelor Societăților din Construcții din România.
  2. HotNews.ro, decembrie 2023

Cu ocazia aniversării a șase ani de la înființarea RCBB Gruppe ne uităm către profesioniștii care fac parte din echipa noastră, vorbind despre câteva dintre meseriile vitale pentru existența unui șantier. Acest interviu este al doilea dintr-o serie de șase materiale pe care le vom publica în următoarele 2 săptămâni. Citește aici primul material.