RCBB Gruppe la Building HEALTH: Construim nu doar clădiri, ci și spații care vor salva vieți

RCBB Gruppe a fost prezentă vineri,  24 octombrie 2025, la ediţia din acest an a Forumului International Building HEALTH Bucharest. Colegul nostru Silviu Bolea, Health & Safety Manager a vorbit despre siguranța și sănătatea oamenilor care construiesc zi de zi lucruri impresionante, un subiect care este simultan, atât tehnic cât și profund uman.

Building HEALTH este primul eveniment din România dedicat exclusiv calităţii spaţiilor medicale şi construcţiilor din domeniul sănătăţii. Tema ediției din acest an a fost orientată spre „Oamenii Sănătăţii”, adică către cei care proiectează, construiesc şi administrează spaţii medicale. Participanţii au inclus un spectru larg de actori relevanţi, de la manageri de spitale, investitori, arhitecţi, constructori, manageri de proiect şi consultanţi.

Evenimentul, desfăşurat în Bucureşti, a oferit o platformă excelentă pentru discuţii legate de calitatea spaţiilor medicale, standardelor de construcţie şi implicării factorilor de proiectare, execuţie şi management.

Pentru RCBB Gruppe, participarea la acest forum a însemnat o reafirmare a poziţiei noastre ca partener de încredere în construcţii de calitate, cu accent special pe proiecte medicale. Din portofoliul nostru internaţional fac parte şi lucrări complexe în Germania, precum campusuri medicale, ceea ce ne oferă expertiză transferabilă şi pe piaţa din România.

La nivel intern, RCBB Gruppe aplică o politică riguroasă de sănătate şi siguranţă în muncă, un sistem de instruire periodică, responsabilizare a echipelor, verificări constante şi raportare rapidă a incidentelor, precum şi recunoaştere a echipelor care adoptă comportamente preventive.

Prin participarea noastră la Building HEALTH, am avut ocazia să prezentăm acest angajament, nu doar la nivelul şantierului, ci şi la nivel de management strategico-operaţional.

Silviu Bolea, în calitate de Health & Safety Manager, a susţinut o intervenţie axată pe două direcţii principale:

Intervenţia lui a atras atenţia asupra modului în care o companie de construcţii poate să integreze cultura siguranţei ca parte inseparabilă din fiecare proiect, în special în zona medicală, unde riscurile sunt mai complexe.

„În infrastructura medicală, siguranța nu este o opțiune, ci fundamentul performanței. Știm că, în teorie, siguranța e despre reguli, echipamente și proceduri. Dar în realitate, e despre oameni și comunicare: despre cum alegem să ne protejăm unii pe alții.

Poate că, la prima vedere, construcțiile și sănătatea par două lumi diferite. Dar adevărul este că infrastructura medicală se ridică pe fundația siguranței — siguranța si sanatatea oamenilor care o construiesc și, implicit, a celor care o vor folosi.

Pe șantierele noastre siguranța și calitatea nu sunt tratate ca două capitole separate, ci ca două fețe ale aceleiași monede. Fiecare muncitor, fiecare inginer, știe exact de ce o măsură există și nu o vede ca pe o piedică, ci ca pe o garanție că proiectul merge înainte fără riscuri”, a arătat Silviu Bolea în inetrevnția sa.

Participarea RCBB Gruppe la Building HEALTH Bucharest International Forum reflectă angajamentul nostru „în primul rând față de oameni”.

Într-o lume în care calitatea spaţiilor medicale este din ce în ce mai importantă, alături de siguranţa celor care le proiectează şi construiesc, RCBB Gruppe se poziţionează ca un partener responsabil, cu experienţă internaţională şi valori solide.
Continuăm să construim nu doar clădiri, ci medii sigure, eficiente şi durabile – pentru oameni, comunităţi şi viitor.